Dacă mor,
lăsați balconul deschis.
Copilul mănâncă portocale.
Liniștea nopții rotundă
peste pentagrama
infinitului.
Pe-o-ngustă cărare
Don Pedro venea.
Mândru cavaler
Ay, cum mai plângea!
Lola
cântă saete.
Toreadorii tineri
îi dau ocol
Priveliștea alpină te poftește
Să o contempli. Ieftin simțământ
E admirația ce o stârnește.
Dar ea trezește și-un fior mai sfânt:
O, dacă-ai cu mine împreună!
Dar uit, furat de propriul meu dor,
Că lăudam singurătatea, bună
Altminteri, poate – nu vreau s-o cobor,
Iar dacă furtunoasa moștenire
S-o port pe-alte stihii am fost sortit,
Mi-am primit partea de nenorocire
De stâncile lumești când m-am izbit –
A mea-i osânda, cum a mea-i și vina.
O luptă-i viața mea, de la-nceput,
Din ziua când, o dată cu lumina,
Primit-am soarta, ce m-a abătut
Am supraviețuit, în scurta-mi viață,
Unor imperii, dar nu sunt bătrân;
A anilor mei spumă, ca o ceață
Se risipește. Încă-mi mai rămân
Pe semne că în mine se agită
Dorința de sfidare – de cumva
Nu-i deznădejdea rece, zămislită
De prea mult chin. Sau poate-i altceva: