Mă zăvorîseră în Proză -
Copil fiind mă încuiau mereu
Zicînd să stau acolo în Cămară -
Că fac prea multă zarvă-n jurul meu -
M-au cedat - nu mai sânt a lor.
Acest nume lăsat să-mi cadă uşor
pe frunte-n biserică - odată cu apa -
Eu n-am să-l mai port de acum;
Lăsatu-mi-ai - tu, Doamne, - două Moşteniri -
Iubirea e cea dintîi - dar - vai -
Mi-era de-ajuns, Tată Ceresc
Doar asta de-mi lăsai -
Într-un ţinut pe care nu-l cunosc - se spune
Că Alpii veşnici depărtări cuprind -
Cu Fruntea, Ei salută înalt Azurul -
Cu Tălpile oraşul în ating -
Traducere în limba română de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin
Îngeri, dimineţa în zori
Poţi vedea prin Rouă - o mie
Cum - zîmbind - oftînd - se apleacă,
Mugurii ai lor să fie?
Înainta călătoria noastră -
Paşii se apropiau fără să ştie
De ciudata Răscruce a Fiinţei -
Eternitate numită - Vecie
Iată-mi scrisoarea către Lume
Ea n-a ajuns să-mi scrie -
Sunt simple Veşti de la Natură
Spuse cu tandră Măreţie
Există oare "Dimineaţa" cu adevărat?
Să fie un loc anume ce se cheamă "Zori"?
Şi aş putea să îl zăresc din munţi
Înaltă dac-aş fi asemeni lor?
Exaltarea este drumul
Sufletului ce ar pluti
Dincolo de Case, ţărmuri,
Spre afunde veşnicii -