Chirurgii trebuie să umble cu grijă
Când iau cuțitul! În față
Sub inciziile fine se zvârcolește
Vinovatul – Viață!
Făcut pentru perle i-e pieptul,
„Scafandru” eu nu eram însă – Și fruntea – îi e pentru tronuri – Dar eu n-aveam creastă la coif.
Și inima ei – pentru vatră – Ca o Vrabie – eu îmi clădesc
Din împletitură de ramuri
O sepală, o petală și-un spin, bunăoară
Într-o zi oarecare de vară –
O ceșcuță de Rouă – o Albină ori două –
O Adiere de vânt – un frunziș fremătând –
Numai nevăzând vă pot vedea
este adevărat sau poate să existe.
Mă mișc fără să mă mișc
animalele triste.
Singură să fiu lăsată.
Caldă și definitiv murii
într-o cameră-nghețată.
Seceră cu dinți sclipi.
Apa din cal sălta-n cristale
când roșii când portocalii.
Mă întorceam să încălzesc
globule albe de stafii.
Cum mușcam fructele
îmi topeam dinții în alb spirt.
Un frig liniștit mă trecea.
Parcă din viață m-am oprit.
Mi se făcuse milă de dușman
apoi mi se făcuse greață.
Nu mă încred nici în sentimente
și rațiunea mi-a devenit străină.
Mai stați pe pământ un timp.
Între dințatele roți
ale Carului Mare.
Fratele meu zace în adâncul mării
de mii de ani învelit
de alge, de delfini și arătări
despre care nimeni