”Salonul” este vânăt, vineți condamnații...
Pedeapsa-i scrisă mare pe foi de observații
Și caligrafiată, alăturea stă boala.
Ciorba pute-a mormânt. Uneori, un chip de madonă
plutește în zeama din blid.
Gardienii bombănesc, înjură, ordonă,
crește umbra Domnului ”Prim” proiectată pe zid.
Sâni sub velur și umeri sub dantelă –
Condotieri ca vulturii la pradă.
Madone cu tulpina de zăpadă
suind pe-un zbor de îngeri în capelă.
Console, Flori de doliu între folii.
Tresar, ca un suspin, bătrâne șaluri
și-n scrin miros dantele vechi și voaluri,
uitate, ca un cântec, pe fotolii.
O secetă de foc mi-nveninează
adâncul meu de piatră cu tăișuri
sân râpa mea cu sterpe grohotișuri,
în care numai cremenea e trează.
La 6, sună-n poarta-ntâia
trezirea pentru vizuine.
Ies hoții galbeni ca lămâia,
să-și spele fața prin latrine.
În suferință cum și-n voluptate
pătrund întărâtat și beat de seve.
Sparg lacăte și uși ori zdruncin dreve
și intru-ntreg, cu mâneci suflecate.
Filozofii clocind între coperte,
sisteme și doctrine și simboluri,
rotesc pe sus, ca vulturii în stoluri
deasupra mortăciunilor inerte.
Minune clară, cosmică făptură,
minuscul, candid soare vegetal,
tu, candelă de aur, tu pocal,
cu sânge dulce și lumină pură.
Severă piramidă de granit,
am fețe mohorâte și rigide,
un monstru care tainele-și închide,
în cosmică tăcere-ncremenit –