Gutui, lumini cu frunze subsuoară.
Iad roșu, plin de flăcări, lubenițe.
Gravi pepeni copți sub dobrogene-arșițe,
cu arcuite coapse de vioară.
Verzi simfonii de ape și ostrovuri,
sfărâmături de astre și comete...
Galante sfecle-n rochii violete
și verze-n azurate malacovuri.
Și când o fi să nu mai vin nicicum
cu pași pe care nimeni nu-i așteaptă,
ci doar cu pași ce nu ating vreo treaptă
și-abia plutesc pe-un dureros parfum.
Ești stânca dârzei Sarmisegetuze,
ești cremenea cohorticelor castre,
cerdacul rustic încrustat cu astre,
fântânile cu basmele pe buze.
Când greu de tumbe, când ușor ca danțul,
ducea paiațe carul peste lume.
Dulci coate goale, palme, lacrimi, glume,
ca zilele ce-și inelează lanțul.
Stârnindu-mi foamea ca să-mi frângi puterea,
din trupul tău îmi faci ospăț de noapte
și-mi dai, Dalila, piersicile coapte,
căpșunile-aromind ca îmbiere,
Când prin fântâni alunecă inele
și orice vis își crapă o păstaie,
se tolănesc izvoare și pâraie
cu fața-n sus și ochii către stele.
N-am temple-n Eleusis, sfincși în Tebe,
și nici altare-n Efes pentru zee,
doar ca Orfeu cu mările egee
pe liră îmblânzesc și lupi și plebe.
uneori
la mănăstire
măicuţele bătrâne
le pun mâna la ochi
Aici cânta Paganini
(de doreşti
poţi să pui numele lui
Barbu Lăutaru. Sau