Multe dac-ai spus în vers,
Ce la inimă au mers,
De din mâna ta ivite,
Scrise cu chenar de aur,
Pot să-ți tâlcuiesc visarea!
Nu-ți spuneam cum, an de an,
Logodește-se cu marea
Dogele venețian?
N-am să mustru-mprejurarea,
Mi-i iubirea ta nectar.
Ți-i hoție-nflăcărarea?
Bucurie mi-i și har!
Nu, hoți nu prilejul face;
El e hoț, căci mi-a furat
Dragostea de-o vreme-ncoace
Și gol pieptul mi-a lăsat.
Că Suleika era vrăjită de Iusuph
Nu-i de mirare:
Când ești tânăr, ai trecere mare.
El era fermecător, se zice,
Iubito, hai, turbanu-mi înfășoară!
De tine pus, frumos e-acest turban.
Mai chipeș nu arată, bunăoară,
Pe tron Abbas, măritul crai persan.
Strofele lui Misri fost-au răscitite
Rând pe rând de muftiu; dânsul chibzui
Îndelung, apoi în flăcări le zvârli;
Subtilele stihuri fură nimicite.
Vouă, Grații, v-așterne frunzele-acestea poetul
Pe-altarul curat, muguri puțini, trandafiri.
Și-o face senin. Artistul se bucură când e
Munca sa împrejur ca un înalt Panteon.
Te am în gând? Degrabă
Ăst hangiu mă-ntreabă:
„Ce stai liniștit,
Domnul meu? Doar știi
Gurii tale și privirii
Să mă potrivesc, s-ascult
Glasul, crainic al iubirii,
Asta-i tot ce-am vrut demult.