Unde-s zilele-n risipă
De zburdalnică iubire?
Cine va-nturna o clipă
Vremea gingașă-napoi?
Limpezită-n zori de vară,
S-a-ndemnat la drum cântând
Păstorița mea sprintară,
Lânuri auzeai sunând,
Peste toate înălțimile
E liniște-n jur,
Prin toate desimile
Mai simți doar
Din ochii tăi în ochii-mi o privire,
Din gura ta pe-a mea o sărutare –
Cine, ca mine, -asemeni veste are
Mai caută-n altă parte fericire?
Munca mâinilor să-mi fie
Mult prilej de bucurie,
Străduința când nu scade,
Nu, nu-s vise ce desfată!
Unde-nfloresc trandafiri și vezi vițe-mpletite cu lauri,
Te-ademenesc turturei, greieri-s desfătători,
Oare al cui e mormântul pe care toți zeii cu viață
Îl răsădesc și gătesc? Cel al lui Anacreon.
Flori de-anotimp timpuriu vreau să am, rod din anii zăbavnici?
Vreau ce e farmec și-avânt, vreau ce e hrană și saț?
Vreau să cuprind laolaltă și cer și pământ doar c-un nume?
Eu, Sacontala, te chem și-ntr-un cuvânt am spus tot!
Acel ce pâinea n-a udat
Cu-ale lui lacrimi și-n nopți pline
De chin, pe pat, plângând n-a stat,
Nu vă cunoaște, nu, puteri divine.
Se spulberă cețuri,
Senină e bolta.
Eol îi strunește
Vântoasei revolta.
Ce-mi place-aici nu știu anume
În strâmta, prea mărunta lume,
Sunt prins de-o vrajă fără nume!
Când uit, voios sunt de uitare,