În ce regat, în care ferice veac, sub care
Conjuctie de astre, în marmuri nesăpata,
Și-n care zi țâșnit-a ideea minunată
De-a face bucuria să tremure-n pahare?
Vina e a mea, firește!
Oricare vorbă
Ar fi acum deșartă.
Ea cu mine nu vorbește,
Cineva
A trecut prin pădure.
Ea? Nenumitul?
Frunza tresare.
Vai mie, nu doar
sufletul mă doare.
Acum și trupul,
oasele mă dor.
Mamă, de-ai fi o stea în cer lină,
Te-aș găsi după lumină,
Rostire-aș spre fața ta:
„Când dormi, maică, dumneata?”
Încă izvorăsc izvoare,
Drag chemându-ne pe nume
Bucurați-vă de viață,
Bucurați-vă de lume!
Ferice de tine, cartofule –
de întregul pământ
ești îmbrățișat!
Nu de aceea că ochii-mi nu pot
Străbate departele,
Că nu aș putea să fug
În dinți cu o stea
Tu îmbrăcată mireasă
Eu îmbrăcat în cuvânt.
Sângele lui, al eroului,
Înveșmântat în vânt,
Există un munte sfânt
Cu semnul credinței pe creastă,
O mare poiană la poale.
O casă cu cireșe de foc.