Pururi se sprijină noaptea albă de colină,
Unde plopul se-nalță în sunete de-argint,
Unde sunt stele și pietre.
Jur împrejur doar stânci pustii.
Se-apleacă pale flori funebre
Pe cripte-n doliu în tenebre –
Dar doliu fără chinuri vii.
Tinere-ți plecai în vale
Ochi de-aur prin cristal;
Roșu, al pădurii val
Seara-n negre ceasuri goale.
(Andrej Ferko,
pentru că este o împărăție
spațiu)
Slăbirea serpentinelor
vocea unei moschei
ne sună
pentru ultimul carnaval
Pe oglinda orizontală
ieșire depășită
lipind unghiurile unui oraș unghiular
blocat drept în cerul înstelat.
Mie îmi plac versurile întâmplătoare.
Aromele lor plutitoare
și orbitoarele culori din văzduh.
Soarele ne-a spart geamul.
Din uliță răzbate cântare obsedantă.
Sub cerul de celofan
Oarbă tânguire în vânt, zile de iarnă cu lună,
Copilărie, lin se curmă pașii pe lângă negru mărăciniș,
Lung dangăt în seară.
Domol coboară noaptea albă,
Pe unde, prin umbra-ntomnaților ulmi, coboară cărarea devastată,
Departe de colibele de frunzare și păstori adormiți,
Pururi sumbra făptură-a răcorii-l urmează pe pribeag