Sat brun. Ades la ziduri întomnate
Ceva întunecos se-arată lin,
Făpturi: femeie, om și, morți, ei vin
Să-aștearnă patu-odăii-nfrigurate.
Amintire: pescărușul alunecând peste sumbrul cer
Al melancoliei virile.
În tihnă, la umbra întomnatului frasin,
Te cufunzi în dreapta măsură-a colinei.
De suflul plantelor otrăvitoare
Visez în febră sub cețoasa lună
Și simt încolăciri, să mă răpună,
Și văd, ca un sabat de vrăjitoare,
Păstorii-ngropară soarele-n pădurea despuiată.
Cu năvodul împletit din păr
Un pescar scoase luna din iazu-nfrigurat.
Evlavia-mi din tineri ani eretici
Păstrează dangătul de clopot încă
Și-altare amurgite în biserici
Și-albastre turle-nfipte-n boltă-adâncă.
Munți: întunecime, tăcere și zăpadă.
Roșie, din pădure vânătoarea coboară;
O, privirile năpădite de mușchi ale jivinei.
Iz de rezede scurmă-n geam bolnav;
Loc vechi, în negru goi castani trecând.
O rază de-aur prin tavan curând
Pe frați confuz se lasă-n vis, trândav.
Nălucă-i, după-amiaza-al lumii chin.
Barăci pustii în brun le-ascund grădini.
Pe ars gunoi mai licăresc lumini,
Doi adormiți spre casă, suri, se țin.
Soare-n toamnă, șters, timid;
Pomii poamele-și alungă.
Pace-o după-amiază lungă,
Camerele-albastre-nchid.
Liniște sumbră a copilăriei. Sub frasini înverziți
Paște blândețea privirii albăstrii; calm de aur.
Mireasma viorelelor desfată o-ntunecime; spice legănătoare
În seară, semințele și umbrele de aur ale melancoliei.