Primăvara ridică copaci și râuri;
vocea nu este fondată,
pierdut în tine, iubit.
Ai spus: moarte, tăcere, singurătate;
cum ar fi dragostea, viața. Cuvinte cheie
din imaginile noastre temporare.
Și vântul a înviat lumina în fiecare dimineață
Mai multe zile dispar
și mai multă întoarcere la inima poeților.
Aici sunt câmpurile Poloniei, câmpia Kutno
cu dealurile cadavrelor care ard
Nu te am decât pe tine
inimă a rasei mele.
Morții se maturizează,
și inima mea cu ei.
Îi e milă pământului de el însuși
în ultima lui umoare.
Fericită era azi-noapte vocea ta
coborâtă asupră-mi pentru o nouă inocență
în vreme ce îndur o naștere
de mâhnite fericiri.
Primăvara înalță arbori și fluvii;
vocea adâncă n-o aud,
în tine pierdut, iubit-o.
Miros bun al cerului
pe ierburi,
ploaie de la-nceputul serii.
Matriță seacă de iubire și de nou-născuți,
gem alături de tine
de ani lungi, pustiu.
◊◊◊
Picură în lac
un singur strop de vin