Azi, douăzeci și unu martie intră Berbecul
în echinox și cu capul său bărbătesc
bate în arbori și stânci
iar tu, iubire, desprinzi
Îți citesc dulci versuri dintr-un antic,
și vorbele născute printre vii,
corturile, pe malul fluviilor de pământuri
din est, cât de lugubre cad
Tăcerea aceasta nemișcată pe străzi,
vântul leneș ce alunecă acum
jos printre frunzele moarte sau urcă
spre culorile firmelor străine...
Pe munții tăi, în roată
de tineret, am construit un drum,
ridicat printre castani;
excavatorii au ridicat bolovani
Inteligență, moarte, vis
ei neagă speranța. În această noapte
în Brașov, în Carpați, printre copaci
nu mi-am căutat în timp
Și cum am putea să cântăm?
cu un picior străin peste inimă,
printre morții abandonați pe străzi
pe iarba tare de gheață, să se plângă
Și iată-i pe trunchi
ei sparg pietre:
un verde mai nou decât iarba
că inima se odihnește:
Acolo unde arborii fac
și mai părăsită seara,
cât de leneș
a pierit ultimul tău pas,
Vom umbla de-a lungul unor case tăcute
unde stau morții cu ochii deschiși
și copii deja adulți
în râsul ce-i întristează,