* * *
„Să gândeşti întocmai ce gândesc eu”, spuse bărbatul.
„Sau eşti îngrozitor de parşiv,
* * *
O mulţime de diavoli roşii fugiră din inima mea,
Împânzind pagina pe care scriam.
* * *
Drumeţul
Care găsise calea spre Adevăr,
* * *
Omul îi spuse universului:
„Domnule, eu exist!”.
Odată oceanul mi-a spus:
Priveşte!
Acolo pe ţărm
E o femeie care plânge.
"Ai creat vreodată un om drept?"
"O, am făcut trei," a răspuns Dumnezeu,
"Dar doi dintre ei au murit,
Iar al treilea - -
Din mare-au ieşit călăreţi negri.
Se auzea clang-clang de suliţe şi scuturi,
Sunet de copite şi zornăit de pinteni,
Urlete sălbatice şi plete în vâltoarea aerului,
Pe drumurile vieţii mele
Au trecut pe lângă mine multe fiinţe minunate,
Toate îmbrăcate în alb, toate strălucitoare.
Într-un târziu, am intrat în vorbă cu una:
Un om a declarat universului:
"Domnule, eu exist!"
"Mda," a răspuns universul,
"Oricum, chestia asta nu-mi creează
După părerea lui Brueghel
când s-a prăbuşit Icar
era primăvară
un fermier îşi ara