Când alţii te privesc sunt singur orb,
De tine stând aproape sunt departe,
Când slobod toţi cu ochii lor te sorb,
De frumuseţea ta n-am nici o parte.
Tot ce-am trăit mă prinde cu blestem
Ca după ploaie crengi în picurare.
De groaza vremii de-astăzi nu mă tem
Ci, peste ani, de umbra-i prin uitare.
Cucul şi-o privighetoare
Au pus gând să mă omoare:
El îmi fură ziua toată,
Ea în noapte mă deşteaptă.
E ceasul umbrei şi-al vremii scurte
Când soarele şi sufletul îi simţi
Că se grăbesc s-ajungă vechea curte
În zări cu plopi şi case din părinţi.
Cântece de dor
I.
Luceferi ard pe mare şi nu mai sunt sirene!
Zadarnic noaptea toată veghea-vom pe carene,
Cu trupul lor de spumă şi coadă de delfin,
Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpadă
Urmărim corăbii grele sau triremele subţiri
Nopţi întregi... şi marinarii ne cred poate năluciri,
Lopătării fără suflet din Sidon sau din Hellada.
Din lira pentacordă cu strunele de-aramă
Eu voi cânta la noapte sub cer fosforescent
În murmur de talazuri şi în bătăi de ramă,
Pe când trirema spumă în urma ei destramă
Pe povârnișe dealul alunecă abrupt
Ca să-şi oprească botul de vie tocma-n vale -
Dar sub boltirea viţei oprindu-mă în cale,
Privesc câmpia care adoarme dedesupt.
Oh! cucul şi un curcubeu
- Credeam că-n veci n-o să mai vie!
Şi grâul verde pe moşie
Şi barza albă cu zbor greu