Se-aprind luceferii, se-aprinde
Pe stepă luna s-o colinde;
Şi-un aprig dor, păgân mă prinde
Să sar în şea.
Mi-ai ars coliba de cioban,
Şi turmele mi le-ai răpit,
Strămoşii mi i-ai necinstit,
Iubita, tu mi-ai pângărit,
Domnea în vremea veche un Crai şi o Crăiasă.
Mai bună ca pita albă dospită de pe masă.
Purtau zăpadă-n creştet şi primăveri în piept,
Căci gândul le fusese curat şi înţelept -
I.
În zori pe stepă
Cămilele calcă pe stepe
Ca valuri pe mare.
Se leagănă stepele noastre
Ca apele marii.
GREIERII
Ţârâie greieri.
CÂRD DE COCORI
Ţipă cocorii.
Înmlădierea largă a stepelor oigure
- Întrecerea nebună de iarbă şi de cer -
Ce-n zori de zi se naşte cu freamăt de pădure
Şi prin amurguri scade armonizând murmure,
Coboară povârnişul, cu coamele în vânt,
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună
De zgomotul copitei lovite de pământ.
În zgomot de potcoavă şi freamăt de stejar,
Centaurii din noapte se nasc în herghelii.
Mă înfrăţesc cu ele cărărilor pustii:
Prin ramuri îndoite luceferii transpar,
Te iau, te strâng la pieptu-mi. Copilo, ce departe
Te simt! Căci, vezi, acuma e ceasul liniştit,
Când bate iar la garduri cu pasul ostenit
Cobzarul toamnei, vântul, în strai de frunze moarte.