Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Visul nopților de vară,
Gândul ce-începea să doară,
Erau despre fericire
Să ne-aducă în simțire.
Plouă-ncet pe strada unde
O fereastră nu ascunde
Ochii dornici ca să vadă
Picăturile cum udă
Un boboc de trandafir e splendoarea din grădină
Și se vrea cu alt destin, iar puterea cea divină
O invocă ne-ncetat...Cum se roagă zi de zi
Să-i fie soarta schimbată, muză pentru poezii!
Am cârpit şosetele timpului
Şi i-am dat cu cremă pantofii;
I-am spus să-i mai dea răgaz trupului
Până se pun de acord filosofii:
Am să rup odată lanţul care viaţa mi l-a dat
Şi pe care mii de zile, ploaia-n lacrimi l-a udat,
Sclav al zilelor ce-s duse în tradiţii de demult,
Prizonier în lanţ sunt, vise doar în somn vin cu tumult!
E târziu şi plouă-ncet
Iar pe-acoperiş, discret,
Se aude-n ropot ploaia
Care-a stins încet văpaia
Cât aş vrea, când plouă des şi mult,
Să pot oamenilor să le ascult
Gândurile şi să văd în suflet
Iar apoi cu trăsnete şi vuiet
Pierd nopţile cu poezii
Fiindcă în mine tu învii
Acele amintiri scăldate
De versurile puse-n șoapte!
Fiindcă mult îmi place
În locul cu pace,
Mă intorc mereu
Unde nu mi-e greu...
Trecut-au anii şi m-apasă dorul
De timpul când pentru bunici,odorul
Era fetiţa care zâmbea mereu
Şi ei spuneau că râde Dumnezeu.