închid ochii
deschid palmele
primesc luna pe obrazul drept
cu mâna dreaptă apuc
Iubirea ta de la amiază
-n suflet naufragiază;
Închide geamul, trage storul,
Priveşte-n zborul lui condorul!
Am auzit că bolta-i mai aproape,
Am auzit că muntele-i pustiu,
Am auzit că podul peste ape
S-a sfărâmat sub pasul tău târziu
Un corb aşezat pe umărul meu
Loveşte, loveşte, loveşte...
Mă-ntreabă de tine şi Dumnezeu –
Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte...
Mâna Maicii-Domnului –
Strajă vie somnului,
Ciuboţica-cucului,
„Atâtea anotimpuri peste mormânt, iubito,
Cu frunze şi cu flori şi crengi curgând pe râu,
Încât să simt cum viaţa întreagă am trăit-o
Mai înclinat în mine ca spicele de grâu...
Oameni buni şi frumoşi pleacă-n moarte, pe jos,
Într-un zbor meritat, fără niciun folos,
Oameni sinceri şi buni nu au timp să mai stea
Printre noi, ce trăim parcă altundeva.
Acum, iubirea noastră, la solstiţiu,
Stă peticită pe-un ponton francez,
Privind la zi cu nopţi în armistiţiu,
Lăsându-mă-mbrăcată-n tirolez.
Din gura de leu, mai flămând, mă voi naşte
Eu, ca un pistil, care scurt va străpunge
Prin aerul rar, ce din drumuri mă paşte,
Umbra din urmă ştiind că m-ajunge.
Din faună, în mine,
Un lup flămând revine,
Se naşte şi renaşte,