Mi s-a destăinuit aseară Primul Om,
Care-a atins pământul din planare,
În zborul său prin vârfuri reci de pom
Şi-a destrămat subit orice-ntrebare.
ȋntr-o zi îmi va fi interzis
să mai fiu femeie
așa că va trebui să aleg
între ușă de moschee
nu știu de ce mă-ncântă
istoria prezentului rece
nici nu mă mai întreb
ce se petrece
să nu generalizăm
infinitul
pentru că acesta
nu este bine să m-apropii
de mijlocul fierbinte al femeii
o pot privi oricând
prin gaura cheii
de ce am tendința să vorbesc la per tu
cu ființe bipede ce nu știu să scrie?
tot circul acesta necesită-n grabă
palmele care-au lăsat urme pe uși
au fost cândva cărăbuși
pe care îi coloram cu guașe diluate
și așa, pe nerăsuflate,
știu să ating stelele
cu vârful degetelor
copacii desenați de gene
și frunzele de ochi
mâine se-ntâmplă
o frunză de nuc
şi noi aşteptăm
am tatonat puțin terenul celor privilegiați
până când s-au prins
că mă jucam cuminte
cu sfori despre care