Ştiam că după cerul zdrenţăros
Diavolii se-ntrec în D’arts şi cros
Băbuțele, cu aripi sângerii
până la urmă
moartea s-a decis
să-şi facă de petrecanie
micuţa mea
cu ochii prinși în catarame
lâncezeala pescărușilor morți
Copiii noștri parcă-s amănunte
Sub timpul ce întârzie pe frunte.
Adulmecând apusul, norii tac,
Tăcerea în fâșii acum desfac.
V-am zis că vine iarna nucleară!
Nu vă mai întrebați ce s-a-ntâmplat.
Copiii voştri iar o să vă moară
Ȋntr-un război total neanunțat.
Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între liniște şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.
Tu eşti a mea mare
De-nstrăinare,
De ţărm coliliu,
Întins în pustiu...
ce vară de toamnă e-afară
octombrie
octombrie peste tot
şi-un pic de noiembrie pe-alocuri
Pe mama am izbit-o-n Dumnezeu
Şi-apoi am resădit-o-n germinații;
Vâslește limba între imprecații
Şi îmi vâslește sarea-n ochiul greu.
toţi au propriile limite
iar o mare parte din aceştia
au şi limitele celorlalţi
o mare parte din cei care