Îmi fuge gândul rece printre frunze,
De parc-ar vrea pe vânt să se răzbune;
Din cer îmi pică umedă pe suflet
O negură de vise ca un doliu.
Singurătate,
vino,
şi-ai să găseşti la mine doar pereţii...
Dar nu cumva să treci pe strada mare
În fundul clasei plânge gol cuierul
În bănci, ascultă praful lecţia tăcut,
Pe sală trece-alene uşierul
Iar vântu-afară-şi trece de urât.
Ţi-aş povesti o idilă
în care frunzele să cadă-alene pe cărări
şi părăsite băncile prin parcuri
s-asculte foşnetul ce-l face toamna
Am colindat azi-noapte cerul
în carul mare
şi am băut lumina ce picura din stele.