Un gând ce vrea să se povestească.
Pe câmpul de luptă erau gloanțe și soare,
Zâmbeau albe flori, ce miroseau a măcel.
Zăcea în salcâmi un întuneric mișel,
Ca-ntâiul păcat încolăcit în candoare.
Muguri de alb
într-un început de primăvară
curg peste răsuflarea
inimii mele - încântătoare
Se zvârcolea, pitită-n zori,
Lumina zilei - diafana,
Iar vântul îi purta năframa
C-un suflu lung, cu iz de flori.
Hai, dragul meu, tu lasă-te pe spate!
Vreau să-mi lipesc urechea de pământ.
Pământul tău... cu roadele bogate,
Din inima ce-ți bate sub veșmânt.
Străine drag! Tu vezi în zare,
Pe lunga cerului cărare,
O stea albastră, colțuroasă,
S-a agățat Luna de cetini.
De bucurie, parcă,
Sclipește des, închide ochii,
Lumina și-o descarcă
Ți-ador c-un deget conturul chipului,
Fiori pe piele ți-oi înfiripa.
În dulcea taină, sortită gândului,
Să ți-l întreb de-i place-n palma mea.
Din vasul drag al palmei tale,
Eu vrajă beau și miez de dor.
Când fruntea rece mi-o cobor,
În păr îi simt prezența moale.
Pe-obrazul alb, scăldat în soare
Și-n genele-i - frunze de floare -
Reci lacrime, ca-n scăldătoare,
Își răsfirau pârâul.
Ascultă glasul-șoaptă al ploilor din vară!
El îți va spune-n taină c-aș vrea să mă preling
Pe caldul pielii tale, cu buze să-l ating,
Să mă strecor în tine și trupul să-ți tresară.