Un gând ce vrea să se povestească.
Ți-ador c-un deget conturul chipului,
Fiori pe piele ți-oi înfiripa.
În dulcea taină, sortită gândului,
Să ți-l întreb de-i place-n palma mea.
Din vasul drag al palmei tale,
Eu vrajă beau și miez de dor.
Când fruntea rece mi-o cobor,
În păr îi simt prezența moale.
Pe-obrazul alb, scăldat în soare
Și-n genele-i - frunze de floare -
Reci lacrime, ca-n scăldătoare,
Își răsfirau pârâul.
Ascultă glasul-șoaptă al ploilor din vară!
El îți va spune-n taină c-aș vrea să mă preling
Pe caldul pielii tale, cu buze să-l ating,
Să mă strecor în tine și trupul să-ți tresară.
Sub întunericul de fum cu umbre lungi, ce se răsfrâng
În șes cu fir de iarbă des și ape ce își duc prelung
Cântarea-n sus, tumultu-n jos, prin luciul priponit de mal,
Își vântură aripi de foc, parcă din rai rătăcitor
Mângâie-mi buza, petală a gurii,
Privește-i belșugul cu ochi de samsar!
Răsfrânge-o ușor și primește-o ca dar,
Ca recele ploii în timpul căldurii.
Iubite,
Eu nu-nțeleg nimic din acest mers al lumii!
Nu înțeleg nici măști, nici uneltiri deșarte...
Spre locul unde-și țin mirajul trist nebunii,
Ne strigă vara-n porți să ne-ntâlnim.
Mestecenii, cu vântul prin frunzare,
Își mestecă pe sub mustăți chemare,
Ne știu și ei, și noi pe ei îi știm
Foșnesc și strălucesc taftale,
Când pasul meu coboară treaptă,
Pe-aleea parcului se-ndreaptă
Spre neagra pată-a umbrei tale.
Hai să te duc în parcul
zălog iubirii noastre!
Acolo unde norii
și cerurile-albastre