Azi am vorbit cu pomul iernii, sfânt,
Stătea acolo, cuibărit în mine.
Am aţipit dar gânduri caudine
Şi procustiene măsurau ce sunt.
La miezul nopţii-mpărăteşti
Se sting colinde din Ajun,
Apoi luminile cereşti
Şi-ncepe ziua de Crăciun.
Mă uit cum ninge-n vălătuci
De fulgi amestecaţi de vânturi.
În casă-i cald, trosnesc butuci
Şi-n aer se propagă cânturi.
Se-aude-n uliţi Ler-colind,
pe sub fereşti unde se-aprind
lumini de gazdă bucuroasă
că-i intră oaspeţi dragi în casă.
Te-ai rătăcit în bine? E teama împlinirii
Când vrerea îți întrece visarea și abundă
Grea bucuria. Teama nu știe s-o ascundă,
Impune-i să devină oglindă a iubirii!
Ce aș numi iubire fără aievea-ți trupul?
Să uit de reliefuri? Să uit de brațe calde?
Să îmi lipsesc privirea de ochii tăi, smaralde
Să fiu flămând de mierea care îmi umple chiupul?
Prietenia, Doamne? Ingenuă trăire!
Un Făt Frumos din soare, o floare de copilă
Ei cresc și peste vreme, din fageda idilă
Cei doi îngemănează o trainică iubire.
Dar, dacă ea…? Ce aspră clătinare,
Nătâng ecou în inimi asurzite
Ori vânt stârnit pe ape liniștite
Când gelozia-ți este închisoare.
Replică la sonetul V al lui William Shakespeare
Acele ore de nesaț îi toarnă
Privirii tale, licăre astrale.
Se încrustează fulgii reci în carne!
Îmi ninge din trecut o amintire
Mansarda-ntunecată de smintire
Strecoară crivăț hulpav prin lucarne.