Tema săptămânii - Ploaia

*ieșirea din piatră*

PLOAIE DĂ DOAMNE!

Plouă urât, monoton, sacadat,
Cerul de sus se-nsuvoaie în noi,

- Azi am uitat agenda în clepsidră;
Cum să te sun dacă e lună nouă
Și n-am pe telefoanele-amândouă
Nici o secundă, cât de cât, anhidră?

“Oriunde mă atingi bate o inimă şi dacă atunci când mă îmbrăţişezi
eu nu vorbesc este deoarece toate cuvintele din mine par să fi devenit pulsuri...”

- Mai trece-un an şi-n loc să ningă, plouă...

- N-am mers pe ape calme-ntotdeauna,
M-au răscolit şi valuri de-ncercări,
M-au alungat când frigul, când furtuna,
Şi am făcut haotic estimări

Prin labirintul unui timp avid
mai rătăcește încă pasul mic
al dansului pictat în zori livid
într-o secundă, ca un inamic.

- E dimineață și afară plouă,
Îmi pare vara prea capricioasă,
N-am să cobor din pat până la nouă
Și-am să-mi petrec tot weekend-ul în casă

Nu mai pică stropii-n glie și nici umbra nu mai umblă
Pe afară după tine parcă vremea este strâmbă
A stat ploaia pe ferestre dar a nins și e zăpadă
Alb e totul azi în jur parcă timpul e de gardă

Ploaia nu îmi

Ploaia nu îmi mai priește
Și nici picurii de apă

S-a pornit de printre stele,
Purtând multe doruri grele,

Ploaie albă, de lumină,

- Azi plouă iar, dar plouă cu magnolii
Ce îmi inundă versul... E firesc
Să-și cearnă peste portativ bemolii,
Când pe claviatură scriu IUBESC?

- Plouă alene, contradictoriu
Peste destinul acesta confuz,
Plouă, iubite,-n toamnele karmei
Cu nepăsare... Facem abuz

În ploaie de toamnă,cu nori plumburii
Cărându-și cu greu ghiozdănele
Trec zgribuliți de la școală copii
Și-abătuți se feresc sub umbrele

Stropi de ploaie, peste mine
Curg alene ca un cânt,
Iar în suflet, doar suspine
Mă îmbracă în veşmânt!

Picǎturile de ploaie, cu structura lor mobilǎ,
Dǎnţuiesc pe lângǎ flori într-o magicǎ idilǎ.
În strǎfund de zare-albastrǎ, fulgerul se chinuieşte
Sǎ aducǎ o luminǎ pe-o iubire ce pǎleşte.

Soarele s-a ascuns pe cer în nouri
şi se adumbreşte zarea;
ne-aduce ploaia vestea în ecouri,
munţii asediază depărtarea.

ritualul cetăţii
umărul impregnează de sacru
atingerile de lucruri
decojeşte-mă din cămaşa ploii

Ce arşiţă în suflet, oare, simt?
Îmi este dor de-o ploaie tropicală!
În stropii tăi am să mă-nec, presimt
Că inima va fi o antecală.

- Cumva şi vremea s-a întors pe dos,
Zefirul cald alunecă-n odaie,
Gerar din calendare parcă-i scos
Doar noi dansăm râzând desculţi prin ploaie.

Doar ploaia ne știe,în fiecare amurg
Dorințe și vise,ce-n treacăt se scurg
Ascunde în stropi,secrete nespuse
A unor persoane,de viață supuse

Mămulică, ce mai ploaie
Că și vremea se înmoaie!

Astăzi la Poeții Noștri

Cade ploaia pe hotar
Și pe pomii desfrunziți
De pe-al vremii stăvilar
Chiar pe apele cuminți

Cade ploaia

Cade ploaia pe pământ
Cade ploaia pe fereastră

- Deschid cu braţul inimii ştrengare
Fereastra mat-a unui gând zurliu
Ce-a înflorit din pură întâmplare
În plin amurg, dar nu era târziu

Adu Doamne, Ploaia!...

Adu Doamne, ploaia, Spiritului Sfânt
Peste-ai Tăi copii, ce-aici pe pământ,

Ploaie de primăvară

Plouă, cu picuri de cristal peste pământ
Să-l spele de reziduri şi să-l curăţească;

Ploaia

Afară plouă de-abia respiri
Și-n soba cenușie focul geme,

Curge in picuri,curge-n suvoaie
Marea de raze,parc-ar fi ploaie
Si rade cerul,rade pamintul
Canta din lire de aur vintul.

Din norii tulburi picurii se cern, pe-al codrului frunziș gălbui și tern,
De parcă timpu-ar sta în loc etern, băltoace ici și colo se aștern.
Mi-e sufletul pustiu și dureros, de stat îmi intră os în os,
Iar timpul bancher nemilos, puțina sănătate mi-a și ros.

Plouă, Ploaie peste mine!

Plouă, Ploaie peste mine
Din cer de la Tatăl Sfânt,

Ploaia

Când ploaia binefacătoare
Îşi varsă stropii reci de vânt

Ploaia cu gânduri curate
De iubire-nconjurate
M-a surprins în somnul dulce,
Sufletul nu vrea să se culce...

Din labirintul vechii mele firi,
În fiecare zi mă strigă ploaia,
De mă-npresoară-n valuri amintiri
Când vântul trist şi rece-ntoarce foaia.

Șterg ușor
Lacrimile unui nor

Ce umblă

VIN PLOILE


Dacă mă vor condamna ploile să le mân picăturile,