Regrete uscate,
la soarele Indiferenței,
ne descompun Speranțele deșarte,
în aluatul Eternităților de Clipe,
Cu toate că existăm,
Într-o Lume a căutărilor,
nu reușim niciodată,
să ne regăsim pe noi înșine,
Gratii de Regrete,
ne umbresc frunțile reci,
pline de sudoarea,
Amintirilor de plumb,
Scene dărăpănate și pustii,
încă-și așteaptă Statuile Vivante,
la porțile Maternităților Durerii,
unde scâncetele noilor nașteri,
Drumuri prăfuite de Gânduri,
se prăjesc,
sub soarele deșertic,
al Absurdului,
Zodii de Foc,
incendiază Destine,
pe aleile Cimitirelor de Vise,
în care ne înmormântăm,
Să știi că vom reuși,
chiar și atunci,
când nici Speranțele,
nu-și vor mai găsi rostul,
Ți-am călcat accidental,
Umbra Destinului,
ce se prelingea haotic,
pe Ferestrele Inimilor de Pustiu,
Atunci,
când Clipele,
își caută un rost,
fie și printre mormintele de Cuvinte,
Tăceri adânci,
prin venele cărora,
încă se mai scurge,
Sângele Zbuciumului infernal,