Plecară cocorii,
Plecară și cucii,
Se vântură norii,
Se scutură nucii…
Artiști din vechime pictau mereu
o mamă cu copilul în brațe
sau mama singură și copilul pe cruce.
Astăzi copiii sunt liberi în vreme ce
Acest atenian de faimă, din vechime,
Ce căuta un om cu felinarul
Disprețuia măririle și harul,
Și regilor vorbea de la-nălțime.
Iubiri din alte vremi, năluce,
Și doruri ce m-ați amăgit,
Cu-ntreg amarul fericirii, —
Plecați din sufletu-mi trudit!
Privesc în nopți lumini ce se desfac
Ca un adio parcă-n depărtare
Sunt stelele din ce în ce mai rare
De-aceea una-n două se desfac
Râul azvârlise pe un pat de val
Fata goală, goală, dincolo de mal.
Și-i lăsase trupul singur, dezgolit,
Numai cu lumina zilei învelit.
Nu am nicio șansă
deși port
ochelarii de protecție ai iubitului meu.
(După cum se observă,
— Ai lăsat nașterea ta să fie trecut,
mi-a spus îngerul. Trebuia să te naști mereu
Trebuia să te naști din nou în fiecare dimineață.
Trebuia să mori de mai multe ori într-o singură zi
În loc de Adam și Eva a se citi, cutare și cutare,
La urmă va trebui să mai dăm o erată la erată:
Cutare nu e cutare și cutare nu e cutare.
Important este că eu știu,
Cu muzica-mi legam rănile.
O fâșie din Bach îmi bara pieptul
împiedicând durerea
să facă flori monstruoase-n văzul lumii.