Departe, departe, departe,
La poale de munți fermecați,
Pleca-vom din viață spre moarte
Frumoșii cetății bărbați.
« ilie scarlat »
Raiul
...
Erai copil atunci. Și cum zâmbeai!
De parcă-n ochii tăi creștea o primăvară,
« Nicu Hăloiu »
E scrisul bun remediul să aline
Atâtea urlete stânjenitoare
Născute-n sinea mea devoratoare
De infinituri prinse în veline.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Ispita
...
Nu intra în noaptea ce te strigă
Acolo-i beznă și în rest nimic,
« Nicu Hăloiu »
Eu, păstrător de simț și rațiune,
Învingător în bătălii oneste
Mă simt înfrânt de clevetiri funeste
Ce zvârlu bunul simț într-o genune.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Vâslesc prin cumpene ce-s nimbul,
Căderii mele-n nesfârșit,
Sunt colb ce-l cerne-n sită, timpul,
Scânteie cu incert sfârșit...
« dorurot »
Poeţii prind în strofe idealuri
La fel cum râul e cuprins de maluri,
Iar vorba lor tot ce e rău împilă
Făcând soldatul, leu, ori o acvilă.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Aveți destul, dar vreți mai mult, vreți tot
Să vă hrăniți pornirile venale.
Silozurile-s astăzi arsenale,
Din lăcomie ați făcut chivot.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Intrați vă rog din nou în inocență,
...
Vă nașteți direct cu lumea în conflict,
puși pieziș de-a dreptul, pentru concurență,
« Nicu Hăloiu »
Îndură-te, Doamne, de robul
Ce viața și-o mântuie-n vânt
Hrăzindu-și să fie neghiobul
De-a sa lăcomie înfrânt!
« Ovidiu Oana-pârâu »