Îți cer azi, ție, Doamne, întremare,
Nu trupul îmi e frânt ci năzuința!
S-a-ndepărtat de sufletu-mi ființa
Privindu-l din prea mare depărtare.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Noapte de toamnă târzie
...
Doi ciorchini uitați în vie
Dorm, în toamna lor târzie.
« Nicu Hăloiu »
Chiar dacă iarna cearcă să îmi rideze fruntea.
Lui, timpului în goană n-am să mă pot opune,
Dar vor spori comoara-i nepieritoare rune,
Și i le dau drept plată până-a mă trece puntea.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Câți îngeri ați ucis prin rugăciune,
Garanții voști către Dumnezeu?
Prin naștere erați fost comuniune
V-ați lepădat prin samavolnic eu.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Trăim crezând în binele idee
Năstrușnicie ce ne-mpovărează.
Prea mulți nebuni și nici o fire trează,
Biet adevărul zace în tranșee.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Creșteau zăpezile pe umerii porților,
Și zborul păsării înghețase în stele,
Mirosea a pelin de sărbătoarea morților,
Și vântul cânta prin oasele mele.
« ilie scarlat »
Noi doar vedem lumina, n-o-nțelegem!
Cât întuneric este-n fiecare!
Dezavuăm celesta spintecare
Stăm siderați, mințindu-ne că mergem.
« Ovidiu Oana-pârâu »
Cine-o să poarte în suflet povară
Și cine plăti-va mormane de orți
Deja arvuniți pentru încă nemorți
Eroi fabricați de-o idee precară?
« Ovidiu Oana-pârâu »
Lacul cuvintelor vii
...
Destinului n-am ce-i spune-mpotrivă
Iar de mi-a fost greu, așa a fost să fie
« Nicu Hăloiu »
Tu, care ești în mine și te știe
Adâncul meu cum nu o face trupul,
Ești sinea ce îndestulează chiupul,
Sfârșit și început, lumina vie.
« Ovidiu Oana-pârâu »