e o lume nebună
cu fața la cearșaf
care aleargă haotic
prin timp
« Barboni »
N-am curajul
să privesc
în
oglindă
« Costel Zăgan »
vibrații dramatice
tensiuni interioare
semne ascunse-n
vocea unui poem
« Anisoara Iordache »
Un palmier mi-a fost, prin secetă, iubirea.
Ea răscolea-n nisip după lumini și musturi
Și se-mpingea spre cer de propriile-mi șisturi,
Cu dor de ducă-înalt, cu aripi... vântuirea.
« Manuela Munteanu »
Kilometrul dacă-i antic
nu mai este kilometru
când la poezie-s paznic
nu-s Pavel nu-s Petru
« Costel Zăgan »
Ca românul nu-i niciunul
...
În lumea asta tot mai tristă
Ne naștem doar pentru-a muri,
« Nicu Hăloiu »
Scriu cu buldozerul
în cariera unor inimi de piatră
scriu cu tancul istoriei
pe câmpul minat al condiției umane
« Costel Zăgan »
Mi-e atât de dor, copile,
De ochii tăi cuminți,
Adună-ți niște zile
Pentru pierduți părinți!
« dorurot »
o floare se dizolvă în aerul ud
prin care trec o mulțime de fluturi
lovindu-se absenți de culorile pierdute din primăveri
când alergam alături de îngeri imaginari
« Adina Speranta »
Nu mai sunt rugăciuni să sprijine bolta
…
Ce liniște-ascult, ce formidabil concert,
Tumultul lumii tace, vlăguit și inert,
« Nicu Hăloiu »