așteptând un semn pe-ntinderi de ape,
ochiul vârtejului-c-un apetit
nesățios pentru gânduri malefice,
se-ntunecă.//
« Anisoara Iordache »
era o zi din cele cu flori de gheață în inimă
și ea privea cum copacii își rup crengile
din fiecare rană picura ceva asemănător
muzicii
« Adina Speranta »
Ce rost mai are să mă plâng?
Nimeni nu vede ce nătâng
Ne zbuciumă în vijelie
Lanul valorilor din glie...
« Ina M. »
Nu mai respir de mult și crezi că am murit,
Nu pot să fiu nici azi așa cum ți- ai dorit,
Astfel tu înțelegi ce voal de gândiri ude
Îmi las la infinit ca mintea să- mi inunde.
« Ina M. »
natură moartă
cu stânjenei galbeni
și un zâmbet venit
de departe,
« Anisoara Iordache »
Într- o vază mică, mică,
Lăcrămioarele își pică
Câte-o floricică strânsă
De durere necuprinsă.
« Ina M. »
Într-o lume care n-ar mai vrea s-apunã,
Învârtindu-se în propriile ţâţâni,
Cine-şi face timp sã spun-o vorbã bunã
Sau s-asculte, cu rãbdare, pe bãtrâni?
« Cristi Dobrei »
ochiul aproape gol
caută
un punct de sprijin,
pentru toate amărăciunile//
« Anisoara Iordache »
Când a săpat fântâna
țăran cu trup de plop,
cădea în noapte-amurgul.
Trudea să spargă dâmb,
« Manuela Munteanu »
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
« Cristi Dobrei »