dimineața îmbătrânesc cel mai repede îngerii
ochii tăi plutesc într-un neant imperceptibil
caut poezia printre ghețuri prin ghetouri
în privirea ta bolnavă
Un cântec alb pahare înghețate mov
răspund cenzurii care mă dezmiardă
firav ghioc pe jilava mea palmă
și sfântă iarbă în alcov brumatul cântec
Fulger prin vârf de clopotniţă
sună clopotele şi cineva trece prin ele
liniştea frigului se apropie
înaltă trece furtuna prin noi
Şi albă fire înspre trunchi mă suie
cerc în care crengile converg
ochiul pietrei plânge în statuie
palma-dor de lacrimă eu şterg
Pe cai mărunţi
urcă zilele-n munţi
pe şei de piatră femei transparente
de dragoste -
Nevăzut pe sub râuri
tălmăcit de fântâni
coboram mii de vârste
izvorândul meu munte
Am scăpat o zi şi mi-am întâlnit părinţii
groapa lor de suflet aprinsă
cerul de pânză
cu oasele lor sfărâmate de stele
Prietenii mei au plecat rând pe rând
și fără să spună nimic.
Prietenii mei nu mai sunt.
Pe primul dintre ei, pe Constantin,
Iubito, voi pleca acuși,
La ora timpului nefost,
Spre țări cu fluturi și păpuși
Imaginate pe de rost.
Sunt indecent de singur. Și nu mă dezaprob,
Secundele, poroase, zvâcnesc pernicios,
Din ce-am iubit cât șapte n-a mai rămas un bob,
Și, iată-mă, apatic, pândind, anaerob,