Între pietre de vis
măcinând
puzderii de fluturi de treflă
într-o dulce spaimă silesc
Să nu te încrezi
în astâmpărul florilor
ele vor rupe
mincinosul armistițiu de seară
Niciodată nu mi-au trecut
prin gând obiecte
mai fragede mai instabile
mereu
Și când codrii fără lacrimi
își întorc
înspre noi
priviri de aramă
Câteodată iarba se întoarce
împotrivă-mi,
râurile pornesc înapoi pe priviri
săpându-mi în orbite
fragment
E ora 25,
Pe lângă care voi treceți opaci,
Într-un senin minunat înflorește
turnul bisericii cu acoperișul lui de metal. Înconjurat
de strigăt de rândunele, pare-a pluti în seninul fremătător.
Soarele-i sus în înalt și colorează tabla,
Într-o dimineață m-am trezit neînstare să-mi mișc brațul drept.
Periodic, suferisem de considerabile
dureri pe partea aceea, în brațul meu de pictor,
dar în acest caz nu fusese durere.
Ard focuri pe deal primăvara
Și fumul lor ia cu asalt
Tot cerul ce-mprejmuie țara
Și-ncet se perindă-n înalt.
Auzi ce face vântul pe afară?
Cum clatină copacii tulburat
Și norilor le smulge-o ploaie-amară,
Și printre oameni umblă, parcă-i beat.