O hârtie roz stă pe un colț de masă
lungă, albastră și pătată.
Sărmană hârtie roz, pătrată,
singur înțeleg durerea ce te-apasă
A murit de congestie pulmonară,
Păpușa madonă de ceară.
Păpușile la căpătâi s-au strâns
Cu ochii ficși, sclipind a plâns.
Un mic soare, Doamne,
Pentru sufletul meu.
Doamne, eu sunt o frunză,
Eu sunt o nucă,
Copacii fac semne lungi.
Cui fac semne lungi?
Apele nu îl oglindesc.
Apele pe cine caută?
Florile culese în pahare plâng
Și visând la fluturi, la livezi cu soare
Florile culese în pahare mor.
S-a sfărâmat.
Păpușa era o păpușă caraghioasă.
Când trăgeai sfoara stângă
Și piciorul stâng,
Vai, tot sunt
pe pământ.
Cerul e-o plasă:
Arlechin se simte trist și fără gust de viață.
Astă seară, zâmbetele se preschimbă-n lacrămi.
Nu c-ar voi-o Arlechin: el se strâmbă.
Peste apă, peste lut,
Cine oare l-a văzut?
A sărit din stea în stea
Nu-l mai prinde nimenea.
A fost un pitic.
Era prost
Și peltic.
Cu frați buni