A pornit pe carul alb
copilaşul cu păr blond,
cu lumină în priviri
şi cu suflet de argit.
Aici a fost odată patul
unui copil care-a fost dus,
într-o cutie de păpuşe
în parcul cu pământ şi piatră.
În ţara ceea nu deosebeşti piatra
de pasăre sau duh:
sunt de vată şi carton.
Prietene, să plângem:
o lacrimă va fi pentru frunza galbenă,
o lacrimă pentru trandafirul scuturat,
o lacrimă pentru fata moartă,
Văpaia din ochi s-a smult,
din ochi s-a smult.
S-o caut: unde?
Fata, când era încă la noi, vedea îngeri.
Dar nu sunt îngeri!
Cine vede îngerii!
Cineva rupea din el
câte puţintel.
L-a lăsat decolorat
O, când le sunt frate, clipele
cu lucrurile!
Covorul cu schimonoseli zâmbeşte:
Stele îmi vorbesc
şi mă iubesc.
Printre flori ascuns
În grădină i-au făcut
cămăruţă de lut,
candid, proaspătul odor