a fost cândva un copac un șarpe și un măr
apoi șarpele s-a ascuns în copac
și copacul a făcut un măr
acum mai sunt trei sâmburi
Se ia un vis și se taie în două
fiecare bucată se împăturește în cinci
minute și trei secunde
se pune o aparență la fiert
ea tremură de frică
în fața speranțelor cu gust de eroare
de pe acel perete al îndoielii
din mintea ei obișnuită să vadă
Am renunțat la versul clasic,
e perimat, e-un inamic,
ce tot atâtea reguli, Doamne,
când eu n-am învățat NIMIC?
τοσες φορες περασα απο εκεινο το σπιτι
μου φαινοταν τοσο φτωχικο
δεν ακουγοταν καθολου φωνες
ποτε δεν εβλεπα κανενας στην αυλη
dezgustul neclar al abuzului informațional
întunecă răsăritul
la marginea cornișei se plimbă cu pași mici
pasărea phoenix gânditoare
Am atentat la linistea comună
când prin lucernă rătăceau prigorii,
cu gândurile încrustate-n lună
am pus în vers simțiri contradictorii.
μιλαω με Καβαφη κοντα στα μεσανυχτα
και ξαφνικα τ᾿αστερια τον ουρανο γεμιζουν,
παλια και ξεχασμενα βιβλια ανοιχτα
αναμεσα στ’ αστερια κοιτανε και δακρυζουν.
Trece ochiul trist al nopții peste valea adormită,
picurând argint pe frunze din privirea ostenită,
prin zăvoaie, sălcii mute peste apă se apleacă,
licuriciul scoate vesel spada de scântei din teacă.
Încă mai bat la porți albastre,
în spate, plânge cineva,
un lacăt tremură și tace
privind adânc în urma mea