Tu mie n-ai să-mi pari bătrân nicicând
Fiindcă de când privirea ți-am privit,
Splendoarea ți-ai păstrat.Trei ierni la rând
Pădurile-a trei veri au desfrunzit;
Ah, muza mea, ce lipsă-n exprimare,
Deși are câmp larg să mă inspire,
Încât subiectul e mai de valoare
Decât în versuri lăudat de mine!
Iubesc intens, slab doar în aparență;
De loc puțin, deși cam așa pare.
E comercială, fără consistență
Iubirea proclamată sus și tare.
O, chiulangioaică Muză, cum se poate
Să uiți de adevăr și de splendoare?
De-a mea iubire ambele-s legate;
La fel și tu, doar astfel ai valoare.
Unde ești , Muză, de atâta timp,
De cel ce-ți dă puterea uiți tu oare?
Îți cheltui forța pe vreun cântec tâmp
Dedându-te subiectelor vulgare?
Eu violetei i-am făcut mustrarea:
”De unde, hoață dragă, furi parfum,
Cumva de la iubitul meu? Culoarea
Care pe-obrajii tăi lucește-acum
M-am depărtat de tine-n primăvară,
Când mândru-april, frumos înveșmântat,
Un spirit tineresc aduse iară,
Că și Saturn a râs și a dansat.
Ce iarnă fu să plec de lângă tine
Care îmi bucuri anul trecător!
Ce frig mi-a fost, ce-ntunecate zile!
Ce obosit decembre, și ce gol!
Prea tânăr ești,spun unii, prea pervers
Spun alții și că șarmul tău e jocul;
Virtuți, defecte, toți le îndrăgesc;
Faci grația greșelii să-i ia locul.
Ce splendid faci s-arate-a ta rușine
Care ca boala rozei parfumate,
Pătează-n mugur bunul tău renume!
O, cât de bine știi s-ascunzi păcate!