Tadeusz Różewicz

Tadeusz Różewicz

Tadeusz Różewicz este nu doar unul dintre poeţii polonezi clasici ai secolului XX (alături de Czeslaw Milosz, Wyslawa Szymborska şi Zbigniew Herbert - primii doi câştigători ai Premiului Nobel), ci şi unul dintre ultimii mari modernişti europeni.

In Memoriam:
Tadeusz Rózewicz de Constantin Geambaşu
În centrul operei lui T. Różewicz (1921- 2014) se află omul care a supravieţuit războiului, salvându-şi existenţa biologică, dar pierzându-şi capacitatea de a mai aprecia lumea, de a discerne între bine şi rău, adevăr şi minciună. Deşi războiul a luat sfârşit, în conştiinţa oamenilor persistă consecinţele lui dramatice. Tragismul clipei actuale – sugerează poetul – rezidă în faptul că mulţi dintre cei salvaţi se mulţumesc cu ceea ce le transmit simţurile, luând faptele aparente drept realitate. Ei folosesc cuvinte care au încetat să mai aibă semnificaţie. Limbajul a fost golit de semantica iniţială. Devastările provocate de război în zona valorilor spirituale au dus la pierderea încrederii în idealurile umaniste, pe fundamentul cărora s-a înălţat civilizaţia în general. Lagărele de concentrare sunt văzute nu doar ca paradox al acestei civilizaţii, ci ca produs al acesteia, stârnind mânie şi revoltă, tristeţe şi neîncredere. Poezia postbelică polonă este străbătută de o profundă şi tulburătoare tonalitate tragică, pe care o regăsim şi astăzi, anii războiului şi ai ocupaţiei fasciste înscriindu-se ca temă obsesivă în mentalul individual şi colectiv.
Różewicz însuşi crede totuşi în refacerea valorilor morale şi în necesitatea elaborării unei noi axiologii. În urma cataclismului mondial, despre conceptele fundamentale ale vieţii (bine, adevăr, iubire, ură), zdruncinate din temelie trebuie să vorbim într-un limbaj lipsit de podoabe, pentru a evita orice mistificare, mai ales că acest limbaj a suferit modificări structurale ("noţiunile sunt simple cuvinte"). De aceea, poetul evită exuberanţa imaginilor, caracteristică poeziei de dinainte de război, şi bogăţia lexicului, tinzând spre o accentuată asceză a limbii.
Dincolo de teme şi motive universale (credinţă, iubire, filozofie, viaţă, moarte etc.), Różewicz este preocupat de destinul poeziei şi al atelierului de creaţie, punând în discuţie adeseori relativitatea cuvintelor.
În ultima perioadă, ca şi în cazul colegului de generaţie Czesław Miłosz, se observă o vizibilă transgresare a genurilor literare: întâlnim monologul, dialogul, inserţiuni livreşti din alte opere, formule colocviale, fragmente de scrisori etc. care atestă o largă deschidere faţă de realitate şi o excepţională experienţă şi uşurinţă în folosirea instrumentelor de creaţie. Spiritul consecvent şi preocupat de ceea ce se petrece cu omul, mai ales când îl ameninţă forţe oarbe din jur (vezi păsările ce se năpustesc asupra seminţelor semănate de "caraghiosul" grădinar – Visă- torul) l-a însoţit pe tot parcursul vieţii. Poetul, artistul în general, nu are voie să se izoleze, să plece din cetate. La venerabila vârstă de 93 de ani, Tadeusz Różewicz a plecat de curând dintre noi, dar va continua în mod cert să fie un reper moral pentru generaţiile viitoare.

   - biografie trimisă de către Gerra Orivera -

Distribuie acest autor: