.
Ea cânta, iar vraja cântecelor sale
Se-ntindea pe țărmuri, vălurea prin ape
Spre aceia care-n vise pasionale
Își doreau din trupul ei să se adape.
Voi stinge lumina din vechea cabană,
Iar ușa, cu lacăt o voi zăvorî
Plecând, pentru suflet, să-mi caut o hrană
Ce crește în cer și-ar putea coborî.
La capătul viei din deal,
M-așteaptă, la umbră de nuc,
Ulciorul c-o apă cristal
Pe care de toartă-l apuc
Simțeai mirajul verii cum se-ntinde
în visul ce te-ndeamnă uneori
să-ncerci, de prin tristeți, a te desprinde
și-a căuta miresmele de flori.
Trăia în lumea apelor, pe-un plaur
Și nu avea, din lumea de afară,
Decât un gust ce i-a făcut amară
Povestea scrisă-n in, cu fir de aur.
A fost o zi când mi-a trecut prin zale
Un spin otrăvitor al îndoielii
Ce-mi anunța sfârșitul amăgelii
Din aripi ce slujeau iubirii tale.
Se simte o briză la marginea mării
Când Soarele-apune și-ndeamnă spre mal
Mănunchiuri de raze, purtate pe val
În vuiet ce-i cânt de iubire-nserării.
Să-ți cânt ceva, căci tu … nici voce n-ai,
Cum n-ai miros, iar la culori … ia stai! -
Că-mi amintii că ai ceva defect
Și pe la cap. Iubite, ești suspect!
Iubito, știu: de mine, ți-e perpendicular,
Iar vocea ta mă-nțeapă în unghi prea ascuțit
Ca să mai cred că-n planul 2D, rectangular,
Mai sunt și eu, căci iată, 3D-ul a venit
De sub cuibul de șoim, se aude un tril,
Și mă miră s-aud, și mi-e milă să știu
Că un astfel de cânt se pornește, servil,
Sub asemenea crengi c-un aspect cenușiu.