.
Mergea pe valea unui râu ce șerpuia prin munte
Și etala un mic desfrâu de străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte, voia la gânduri frâu.
Nu reușea – povara lor îi apleca privirea
Demult, demult,
Îmi place primăvara s-o ascult,
S-o simt, să-mi fie
O mângâiere și o bucurie,
Albastru-n cer și verde pe pământ -
Așa-i acum, e-o primăvară caldă
Și-n dansul nou, uitând de nori și vânt,
În fluturi noi, privirile își scaldă.
Bătea și vânt prin spicele uscate,
Erau și mărăcini prin ele-ascunși,
Iar macii triști, cu capete plecate,
Zăceau în lan, de ghimpii lor străpunși.
Eram străini de lume și de vise,
De timp, de noapte, zi, de totu-n jur,
Atunci când spațiul dintre noi pierise
Și-un singur trup eram, întreg și pur.
Ai lăsat să cadă pe destinul meu
Clipe de lumină, ani de încântare,
Visuri printre care mi-ai făcut cărare
Și m-ai dus cu tine-n țărmul elizeu.
O viață-ntreagă, biet poștaș,
Ducând scrisorile-n oraș,
Zâmbea la toți, zâmbea amar,
C-o mână peste-un buzunar.
Îmi întortocheasem pașii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deșirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde pașii toți se scurg.
Sunt vinovat, iubito, recunosc,
Ți-o spun cerând în ochii-ți îndurare,
În apăsarea buzelor iertare,
Și-n suflet doar căldura ce-o cunosc.
Și se făcea că pleci, dar nu plecai,
Ci doar te-ndepărtai, plutind ușor,
Pe-un drum ce, fără voie, îl urmai