Cineva spunea:.,, Esențele tari sunt închise în sticluțe mici! "
Oare așa o fi?
Nu mă pot caracteriza, probabil aș fi subiectivă! Doar atât pot spune : sunt o visătoare și o persoana foarte sensibilă! Iubesc lumina și frumosul, respir candoarea primăverii și îmi odihnesc sufletul, în palma Cerului.
... Eu sunt o flacără în vânt,
Un ciob de cer in nopți de vară.... Asta sunt eu!
Sunt ardeleancă prin obârșie și trăire, din Șiria lui Slavici și din vecinătatea localității în care s-a născut poetul Ștefan Augustin Doinaș. Dintre cele unsprezece volume de poezii publicate până acum, vreau să amintesc de ultimele două,,, În palma Cerului" și,, Fereastră spre Cer" ambele tipărite sub egida Editurii Scriitorilor, Brăila, în 2023 și 2024
Cu volumul,, Surâsul ultimelor veri "( cel de-al doisprezecele volum), vin din nou in fața cititorului, cu sufletul adunat în palme.
Cu bucurii și tristeți, cu aripile retezate sau cu ele întinse spre Cer. Sunt un pumn de țărână pe care Dumnezeu a semnat veșnicia! Nu pentru meritul meu, ci prin bunătatea Lui!
Florina Emilia Pîncotan
Târziu, când iarna, deja, mă-invaluie perfidă,
Și-mi curg pe umeri munții de neauă și de ger,
Îmi plânge, trist, arcușul... și pleoapa-mi sângerează,
Și nu mai știu cărarea ce merge către cer.
Peste ochii mei adie vântul,
Puf de păpădii ușor și fin.
Praf de stele, zâmbete, cuvântul,
Cerul azuriu, curat, divin.
A bătut, azi, toamna....pe-nserat....la fereastra gândurilor mele
Și mi-a pus pe pleoape și pe vis, un noian de-frunze și de stele.
Le adun, ușor, in pumnii calzi și cu ele scriu o poezie,
Versuri despre zori de primăveri, despre cer, lumină, armonie.
Ce-ar fi, de-n toamna asta, ne-am preschimba în păsări
?Și am pleca departe, spre răsărit de zori;
Cu aripi de mătasă să despicăm tot cerul,
Și nicăieri în lume să nu mai fie nori.
Eu înfloresc și dacă-i Toamnă
Eu am să înfloresc
Și dacă-i Toamnă.
Desen
În fiecare vers adun magia unei clipe,
Sărutul diminețile ce dau să se-nfiripe;
Mi-e prea pustiu în suflet.. și prea multă minciună,
Bat vânturile toamnei și norii grei s-adună.
Aud în mine frigul, o umbră ce tot crește,
Mă bântuie neliniști.. și ceara-mi se topește.
Binețe!
Priveam îndurerată cum floarea cea frumoasă,
Din frageda-i tulpină cădea sub recea coasă;
Un zvon de primăvară îl simt candid pe pleoape,
Miros de ierburi crude, de muguri, zbor.... Aproape,
Mă- nvăluie în stoluri. Vin fluturi și petale
Să îmi sărute tâmpla, să- mi fie zbor și cale.
La capăt de drum m- așteaptă- o fântână,
Cu ciutura ruptă, pustie, bătrână;
M- aplec însetată pe ghizdul fântânii
Și- n luciuri de apă văd zâmbetul lunii.