Și-i veni un înger: pentru mine
tu fi gata. E porunca mea.
Căci mai mult decât cei ce-n suspine
fac pe cele dulci de-amaruri pline,
Era-n suplețea-i, decisiv aproape,
un arc, nefrânt nici față de femei,
și-ades, cu fruntea fără să-i mai scape,
la față se-aprindea ca un crâmpei
In memoriam Montez, 1830
De când, aproape mic, din țarc pe loc
năvălea, doar ochi și-urechi, din zbor
În secret urzind, să-nduri de toate
neclintit, înseamnă-a fi-mpărat:
cancelarul, noaptea-n turn intrat,
îl găsea cu scribu-adus de spate,
În acele zile – (nu, nici una
n-a fost), când torentu-i contesta,
ca străină, subterana-i grea
și-l izbea, crescând, de pietre-ntruna
Când el apăru în societate,
brusc lucind, fu o splendoare
ca de riscuri în vecinătate,
într-un spațiu gol pe care
Așa Childe Harold își zicea, ca unul
Pătruns încă de-al Firii farmec blând;
Putea parcă-ndrăgi chiar și surghiunul,
Învăluit de-al păsărilor cânt;
Cumplite lupte ți-au vuit pe maluri
Și munți de leșuri ai avut poveri;
Măceluri înrpșiră repezi valuri,
Dar nici mormânt n-au mândrii cavaleri;
Râu sfânt ce fericești pământu-n jur,
Vii frumuseți ce gingașe se cern
În fastul lor firesc, divin și pur,
Ai crește-n veci la sânul tău matern,
Ce lupte-n viața micilor feude!
Isprăvi ce-s șterse azi din amintire!
Și scuturile des de sânge ude,
Cu tandrele devize de iubire!