Uite la ce oglinjoare
Fizicianul nostru ține.
Fenomenu-i o-ncântare,
Gândul despre el un chin e.
Fizicianului
„Natura înlăuntrul ei –”
O, filistine! –
Pasiunea naște chinuri! – Cine-alină
Inimii-n zvâcnet spulberul amarnic?
Zorite ore-n ce abis declină?
Sublimul, ți-a fost hărăzit zadarnic!
Zilele omului sunt încâlcite
Și bunurile mai de preț ciuntite,
Se tulbură chiar simplele priviri;
Când soarta ta de ceilalți te separă,
Las din groapă să mă-mbete
Cântecul profetului;
Îngeri îl desfată-n cete,
De ce i-ar fi teamă lui?
Înserarea se înclină
Și-acum toate-n zări se scurg;
Sus, în blânda lui lumină
Stă luceafărul de-amurg.
Recunoscută ești drept cea mai fină
A-mpărăției florilor regină;
Grea mărturie, de necontrazis,
Ce-alungă orice harță, splendid vis!
De la intrare-un verde-ntunecos
îl răcori, ca haina de mătase
pe care-o aranja: când se-arătase
în celalt capăt străveziu, de jos,
Brusc pășește-nvăluită-n vânt,
clară în lumină, ca pierdută,
iar odaia-n urmă-i nevăzută,
umple ușa, ca un fir răsfrânt,
Și-l rugase, toată noaptea trează,
în genunchi plăpândă-acea fecioară:
O, balaurul, privește doară,
și nu știu de ce el tot veghează.