Piroteala și somnul, doi frați, în a zeilor slujbă,
De Prometeu fură duși, neamului său, mângâiere;
Zeilor însă, ușure – greu de-ndurat pentru oameni,
Somn se făcu piroteala, somnul în moarte trecu.
Pe Amor nu îl trezi! Mai doarme gingașul băiat;
Du-te, vezi-ți de treabă, după a zilei poruncă!
Astfel mama-nțelept folosește răstimpul
Când băiețașu-i adoarme; căci repede el se deșteaptă.
Ce dumnezeiască grădină din gol și pustie răsare,
Crește, e vie și-n fața-mi străluce-n lumină...
Asemeni creatorului sunteți, voi, zei ai pământului!
Stâncă, și lac, și tufiș, păsări, și pești, și vânat,
De-abia ieri fu creștetul tău castaniu ca bucla iubitei
A cărei gingașă făptură din depărtare mă cheamă;
De timpuriu îți înseamnă fruntea sur argintie
Zăpada ce-n noaptea cu viscol te potopise.
Grea tăcere peste apă,
Zace valul neclintit.
Îngrijorat pescarul cată
Spre noianul liniștit.
Slobod pe gheață să luneci
Unde nu vezi făgașul deschis
De cei mai cutezători,
Taie-ți tu singur făgaș.
Mai departe? Iar schimbi locul
Când ce-i bun e-n jurul tău?
Cată doar să prinzi norocul
Că-i în preajma ta, mereu.
Tu, care din cer cobori,
Mângâi orice dor și chin.
Cel lovit de două ori,
Tu de două ori l-alini.
Ce ușor mi-e azi pe suflet,
Ce voios și luminos
Tânăr când eram și-n clocot,
Ce sălbatic și cețos.
Nu prea tac cu drag poeții
Să se-arate vor băieții;
Slavă, hulă, să tot ai!
Nu-i de spovedanii proza