Curată ești ca floarea
Și gingașă ca ea.
Privindu-te, tristețea
Mă copleșește grea.
Și roză și crin, porumbiță și soare,
Iubit-am în dragoste desfătătoare.
Acuma o fată mi-e singură-aleasă,
Frumoasă, duioasă, sfioasă mireasă.
Tu, oră, pleci, îți stingi măsura.
Și-aripa-ți mă rănește-așșa.
Și singur: ce să fac cu gura?
Cu noaptea mea? Cu ziua mea?
În neliniști vreau să te-nveșmânt,
și să tremuri vreau, precum o vargă.
Vreau să te pătrund ca moartea largă
și să te redau ca un mormânt
Stele parcă sunt pe lângă tine
și ce este, bucuros tu iei,
căci tu miez de cornalină bine
nu poți prinde-acestor scarabei
Ultim miez, nucleelor nucleu,
dulce-nchis în tine ca migdală –
până-n cea din urmă stea mereu
carnea fructului ce ești ție fala.
Lucrurile
coșul pentru pâine
ritualul dimineții
și cele două cești
În minunata lună mai
Când dau bobocii-n floare,
În pieptul meu a încolțit
Iubirea vrăjitoare.
Când te privesc în ochi senin,
Pier fără urmă–alean și chin.
Când gura ta o simt pe-a mea,
Sunt sănătos de-a binelea.
Privind ochișorii iubitei, focoșii,
Compun excelente canzone.
Pe arcuirea guriței ei roșii,
Fac cele mai bune terține.