Ultim miez, nucleelor nucleu,
dulce-nchis în tine ca migdală –
până-n cea din urmă stea mereu
carnea fructului ce ești ție fala.
Lucrurile
coșul pentru pâine
ritualul dimineții
și cele două cești
În minunata lună mai
Când dau bobocii-n floare,
În pieptul meu a încolțit
Iubirea vrăjitoare.
Când te privesc în ochi senin,
Pier fără urmă–alean și chin.
Când gura ta o simt pe-a mea,
Sunt sănătos de-a binelea.
Privind ochișorii iubitei, focoșii,
Compun excelente canzone.
Pe arcuirea guriței ei roșii,
Fac cele mai bune terține.
E oarbă lumea și e rea,
Din zi în zi mai proastă.
Mulți te bârfesc, iubita mea,
Că nu ai fi prea castă.
Eu n-am urât, chiar de-am tânjit atât
Pe veci eu te-am pierdut, dar n-am urât.
Oricât te scalzi în foc de diamant,
Tu ai în suflet noapte și neant.
Da, te-am deplâns – și totuși n-am urât;
Suntem, iubito, amândoi de plâns.
Pân-sufletul s-o frânge doborât,
Suntem,iubito, amândoi de plâns.
(vorbește capul:)
Ah, doar un scăunel de-aș fi
Picioarele în fiece zi,
Eu zău că nu m-aș căina.
Băiatul iubește o fată,
Ea pe-altul alege din toți.
Acela iubește o alta
Și iată-i soție și soț.