V
Mă îndoiesc, prietene șters!
Surâsu-i semăna cu-alte surâsuri –
Gropiță ușor îi juca –
Dar tot te durea – că o Pasăre care
Să cânte, se tot înălța,
La fel de departe de milă, ca bocetul –
La fel de rece la vorbă – ca piatra
La fel de-amorțită la Revelație –
Parc-aș face Negoț cu Oase –
Ceva solemn – spuneam – Să Fii
O Femeie – Albă – în stare să poarte –
Neatinsa ei Taină
Până la moarte –
Roșu-i – Văpaia – Dis’dimineață –
Violetul – e Miezul de zi –
Galbenul – Ziua – în scapăt –
După-aceea – Nimic – pe aci –
Exteriorul – din Interior
Măreția-și deduce –
Fiecare – după cum îi e Felul –
Orice-ar fi – un Pitic, ori un Duce –
O Vrajă acoperă-o față
Prin valu-i zărită abia –
Nu-l trage Doamna de teamă
Că – văzută – mai puțin ar plăcea –
A murit – Găsește-l –
Dincolo de Sunet – Și de vedere –
„Fericit e?” Cine-i mai înțelept –
Tu? Sau undele Vântului?
Așa devreme deja seară, și așa târziu dimineață,
e tot mai întuneric în odaie,
zăpadă, ceață în fundal, a câta iarnă oare?
O Ușă s-a deschis o clipă –
Pierdută-rătăceam pe-aci –
M-a-mbogățit o Clipă Caldă
Cu noi Prietenii.