Sud,
miraj,
reflectare.
Tacere, unde iti duci
cristalul tau aburit
de rasete si cuvinte,
si suspinele pomului?
În adâncul apei
vorbele rămân.
Pe deasupra apei
o lună rotundă
Ghitara
visele face să plângă.
Suspinul sufletelor
pierdute
Hârtia doar, subțire, sau lucioasa mătase
și apa colorată-n azururi și văpăi,
te cunoșteau pictată în imagini vaporoase
de pensula gingașă a pictorilor tăi.
Te salut, pictore,
vraci bătrân,
erou al culorilor.
Și-ți sărut mâna de fildeș, care,
Unde ești tu, prietene,
de unde vii, din ce fund
al anilor îmi sosești
în amiaza aceasta atât de îndepărtată
Urcai în seara ceea
cu cele dintâi versuri
pe o terasă unde
– ntre flori de caprifoi
Ce trist mă aflu! Drumul iară
S-a șters din el și rupt de zări;
Șerpi albi tot suie și coboară
Troienele cu lungi spinări.
Doar ieri își tremurau păduri
Frunzișul rar la soare cald;
Tomnatice semănături
Umpleau câmpia cu smarald.