*
Acolo unde drumurile sunt însemnate, îmi pierd calea
Pe nemărginita mare, în albastrul cerului,
Nu sunt linii marcate.
Traducere în limba română de Valeria Grosu
E una - cu tunetu-n zarea vântoasă,
(Boris Pasternak)
Cel ce el însuşi unui ochi de cal se asemănase,
Se înclină, priveşte, vede, recunoaşte.
Cîte-un glas, mereu
Ca de înger, verde,
- La mijloc sînt eu - ,
Spune, să mă certe :
Ea era graţios dezvelită
Şi indiscreţi arbori greoi
Zvarleau în geam cate-o creangă-nverzită
Maliţios, spre noi, spre noi.
Cei ce întârzie mereu
(Akik mindig elkésnek)
Noi veşnic întârziem de la toate,
Razoare de-amarante pîna la
Palatul nostim al lui Jupiter.
- Stiu ca esti tu ce, -aici, Albastrul tau
Ca de Sahara îl amesteci, da !
De câte ori n-am plâns împreună-amândoi
Gândindu-ne la viaţa noastră şi-al ei chin;
Prieteni ai mei, nu ştiţi, habar n-aveţi voi
Despre-întunericul din anii care vin!
1.
Văzui cum feţe cad pustii paragini,
Cum spaima te priveşte de sub pleoape,
Cum pe obraji aştern ca-n dure pagini
În cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinerețe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aș fi putut să schimb în ea.