Mă străduiesc să fiu și eu mai cumpănit,
ca să am noroc.
Prezentați-vă, judecătorilor.
Cui îi dă
un strop de plâns
nepăsătoarea lume
Liniște, reînvie într-un veșmânt
Trupul tânăr spre care mă duc.
Străvezie mâna întinsă mie,
Un leagăn de aripi în fum
întrerupe liniștea ochilor.
În vânt coralul se șlefuiește
Inima a risipit licuricii
s-a aprins și stins
din verde în verde
am silabisit.
Melancolie în cădere în trupul legat
de propriul destin.
Abandon nocturn coborând
Până și mormintele au dispărut.
Loc negru infinit căzut
de la acest balcon
Dunga
străvezie moare
în depărtatul cerc al cerului.
Inimă, ce dor te-nhață?
Ce te-apasă-atât de greu?
Stranie și nouă viață!
Nu te recunosc nici eu!
Nu jeliți singurătatea
Nopții! nu: ea va-mplini,
Frumoaselor, bunătatea
Mâinilor de-a se-ntâlni.