Chipul destinului când se naște un copil,
cercuri de stele și vântul într-o noapte
întunecată de făurar,
bătrâne cu leacuri, tropăind pe scările
M-am trezit cu acest cap de marmură în mâinele mele;
îmi obosește coatele și nu știu unde să îl pun
jos.
Cădea în visul din care eu ieșeam
Indiferent dacă-i amurg
sau prima lumină-a zorilor,
iasomia rămâne
întotdeauna albă.
Nu sunt asfodele, violete, nici zambile;
cum să vorbești cu cei morți?
Morții știu numai limbajul florilor
de aceea tac,
O, nostalgia lucrurilor care
n-au fost iubite-n trecerea fugară
și cărora voim să le le-adăugăm
uitatul gest de-atunci, de-odinioară.
Primăvara
1
Toate fac gestul
bucuriei ce va să vină;
pământul și tot restul
ne vor fermeca în lumină.
Urcându-și sevele în capilare,
bătrânii-i vor simți curând dogoarea,
anul prea aspru care n-or să-l urce,
și care-n ei vor pregăti plecarea.
Aceasta-i seva care ucide
bătrânii și pe cei ce ezită,
când pe străzi se întinde
dogoarea ei insolită.
Din voi, prieteni, nu reneg nici unul;
nici pe acel ce-n viață nu mi-a dat
decât o vorbă sau doar o privire
sau mai puțin – un zâmbet ezitant.